M-am indragostit si fac concurs

Am vazut eu ca, in lumea oamenilor mari, daca ai ceva de lansat, de aratat sau de spus, mai intai trebuie musai sa faci scandal. Nu te poti afisa asa simplu in fata marii adunari nationale sa spui "sunt Gherghinel Tzontzonel si imi lansez albumul Bate vantu' pica frunza". Nu! Trebuie sa te implici mai intai in chestii cu organe. Inspirati adanc, ale legii organe. Daca nu spui ca te-ai cuplat cu o doamna maritata sau cu un domn trecut bine de prima tinerete si nu te certi in direct cu jumatatea care, cu reflectoru-n ochi, nu pare sa te mai cunoasca si spune ca te da in judecata, ai muncit degeaba. In cazul in care esti mandru posesor de verigheta, este obligatoriu sa divortezi rapid si sa-ti transformi iesirea din casnicie intr-un reality show. Va impartiti copiii, sosetele si borcanele de zacusca in acelasi platou, mai urlati, mai acuzati, mai spui lumii cum se pieptana fostul suflet pereche, cat casca, de cate ori stranuta  sau cate linguri de ciorba manca. Dupa toate astea, spui cu ultimele puteri, cat de talentat esti tu, geniu neinteles, ca tocmai ai terminat un album, sau ce-ai terminat, arati lumii produsul si gata, esti o diva. Sau un div.
No, asta am vazut eu in lumea oamenilor mari. Nu am nimic de lansat, poate doar de resuscitat bloguletul asta dar imi era dor sa povestim si dadea nasol sa va zic "va invit pe blogul meu", asa sec. M-am gandit ca pot si eu sa caut ceva mai de senzatie ca sa va atrag spre ceva ce altfel nu v-ar fi atras (hai ca sunt modesta). Doar ca eu chiar m-am indragostit, nu am spus-o numai sa va incurc click-urile. Treaba e seriosa, adica cred ca-i definitiv, irevocabil si iremediabil. De 2. Mai sunt si alte "indragostiri" dar deocamdata despre 2 pot vorbi pentru ca sunt cei mai dragalasi, mai frumosi si mai... altfel. Restul intra fie la categoria grea si prea serioasa pentru a vorbi acum de asta, fie la categoria "ma mai gandesc". Cei de care ma declar acum indragostita sunt O. si M.P . Pentru cei care-i cunosc nu cred ca trebuie sa explic de ce m-am indragostit de ei. Pentru cei care inca nu au facut cunostinta cu ei spun doar ca e contagios, va promit ca de la prima intalnire o sa ajungeti sa-i iubiti.
Acum sa va spun de concurs, sa nu ziceti ca va duc cu zaharelul. Astept, printr-un comentariu la acest post, sa-mi povestiti despre personajul pe care-l iubiti cel mai mult. Pe scurt, (nu cer "caracterizarea personajului") sa imi spuneti ce anume va atrage la el, de ce va place atat de mult, de ce sunteti indragostit de el. Dupa asta, va rooog sa-mi mai spuneti ce carte ati vrea sa cititi? Carei carti i-ar sta bine in biblioteca voastra? Atat.
Astept cu mare drag comentariile, spre sfarsitul saptamanii tragem linie, povestim despre "iubitii" fiecaruia si anuntam castigatorii, ca de aia e concurs, nu? Premiile se anunta tot atunci, daca e cazul.

M-am intors in timp...

      Am avut, zilele trecute, sansa de a ma lua la tranta cu timpul. L-am pus in "stand-by" si am zburdat printre amintiri. Pret de o respiratie nu a mai existat "azi", am trait intr-un "ieri" indepartat dar mult prea frumos. Am regasit miresme pe care le credeam uitate, imagini la care nu m-am mai intors de mult, poate de teama durerii provocate de senzatia pierderii definitive, poate de frica dezamagirii, poate de sentimentul de neimplinire, sau poate, pur si simplu din ignoranta.
     Am avut mereu o problema in a ma vedea pe mine, in viitor. Niciodata nu m-am putut proiecta  in timp. Visele, sperantele, nazuintele, iluziile, mi le trimit din cand in cand, peste granitele secundarului, dar pe mine - omul, nu ma pot imagina nici peste ore, cu atat mai putin peste ani. Cu toate acestea, in urma cu 10 ani, stiu sigur ca in nici un caz nu ma imaginam asa cum sunt azi. Era mereu altul scenariu :studii, serviciu, dragoste, casatorie, copil. Dragoste, studii, casatorie, serviciu, copil; Studii, dragoste, serviciu, casatorie, copil. Nu imi doream la acel moment in mod expres nici una din astea, dar, asa gandeam eu atunci, ca acestea sunt etapele normale pe care trebuie sa le strabata un om pe care viata il pandeste dupa colt. Credeam atunci, ca nimeni nu poate sari peste ele, ca sunt obligatorii si oarecum in termen de garantie. Nu le faci in urmatorii 10 ani, nu le mai faci deloc. Nu ma imagiman nici sarind peste ele, nici facandu-le in mod serios, de pilda, nu ma vedeam nici in ruptul capului crescand un copil, desi, culmea, imi suradea ideea, ciudat. Ei bine, dupa acest termen limita, scenariul meu arata cam asa :studii, serviciu, dragoste, studii, serviciu. Si chiar daca am sarit peste etape importante, mi se pare acum, ca asa-i defapt normal. Da, viata te determina sa-ti schimbi scara valorica...
      Am regasit oameni de care am avut senzatia ca m-a despartit doar o vacanta de vara. Unii pareau neschimbati desi, au bifat cu siguranta multe etape in dezvoltarea personala. Pe fete le-am gasit asa cum le-am lasat. Aceleasi eleve timide, nastrusnice, vorbarete, vesele, introvertite sau "nebunatice". Aveam in ochi sclipirea tineretii si a dorintei care ne caracteriza in liceu, dar duceam in suflet toate clipele bune sau rele din anii care s-au scurs de atunci. Clepsidra s-a intors pentru toti intr-o zi de 15 iunie, dar, se pare ca pentru unii si-a terminat mai repede nisipul pentru ca apoi sa se intoarca din nou. Multe dintre fete si-au lasat acasa diplomele, promovarile, primele, implinirile pe plan personal. Toate acestea reprezinta motive de conversatie, de mandrie, sunt parte din ceea ce ne defineste ca oameni, dar niciuna nu a vorbit despre asta. Seara, au fost elevele din trecut. Atunci, ca si acum, nu era intre noi nici o diferenta, decat cea legata de aspect. Pentru asta, pentru ca ati fost voi, asa cum va stiam si asa cum imi doream sa va revad, VA MULTUMESC, dragele mele colege!
      Indiferent de planurile pe care ni le-am facut, exista pentru fiecare dintre noi un scenariu bine pus la punct. Va doresc sa va fie fericit! Sa aveti drumul lin si sa ne impartasim din nou bucuria revederii peste clipe, zile sau ani . . .

Melancolii de chirias

Bine v-am regasit in coltisorul meu! Sau...bine ati revenit! Nu am abandonat blogul, am luat doar o pauza de... inspiratie. Am gasit recent un fragment dintr-un spectacol a lui Tudor Gheorghe, fragment care m-a determinat sa scriu acest post.  Il gasiti la finalul acestor randuri. Nu am fost tocmai "chiriasul grabit" din versurile lui George Toparceanu, din contra, am cam prins radacini pe unde m-au purtat pasii. Insa am simtit si eu adeseori o apasare ciudata si straina de puterea mea de intelegere. Atunci, nevoia de acea "schimbare de decor" de care vorbeste si poetul, imi sadea ideea de a merge mai departe.  Insa era mereu ceva care ma tinea in loc, nu stiu si nu pot sa desenez sau sa denumesc acel "ceva", il simt dar nu-l pot explica. Si pentru a-mi pacali intr-un fel acest sentiment, si a-mi masca parerile de rau, am cautat cate o falsa motivatie pentru a-mi face curaj sa ies definitiv pe usa. Acel motiv, ma facea sa cred intr-un decor cu mult mai dinamic, mai colorat, mai viu, mai. . . altfel. Si da, ideea de "nou" m-a impulsionat in astfel de situatii. Insa, cand totul era aproape gata, imaginea cutiilor de carton din mijlocul camerei ma zgaria nemilos pe suflet. Inainte de a inchide usa in urma mea, ma intorceam, motivand o ultima "verificare". Priveam camera goala si realizam atunci ca nu impachetasem totul. Lasam acolo poate, ceva cu mult mai important decat multe lucruri stranse de-alungul timpului. Ramenea acolo o parte din mine, si nu puteam si nu voi putea lua asta inapoi. Intelegeam atunci ca tocmai peretii care ma apasau din cand in cand, imi furasera toate visele din noptile senine, toate intrebarile din zilele ploioase in care stateam de vorba cu mine sau zambetele din diminetile care promiteau zile insorite. Of, de-ar incepe ei sa povesteasca.... Oare ar fi cineva sa-i asculte, ar interesa pe cineva zbuciumul unui suflet care candva a tresarit acolo? Daca ar putea vorbi peretii... cine ar sta sa afle povestea trecatorului prin acel decor? S-o fi reparat manerul ferestrei camerei, sau se chinuie si ea de cate ori deschide geamul? Sau o fi un el? O fi vazut ca in bucatarie langa chiuveta, gresia e sparta intr-un colt? Oare vecinul de la etajul 3 a ramas la fel de vorbaret? Ii opreste si pe ei la intrarea in lift pentru a le spune glume, asa cum facea cu mine? O fi si ea la fel de rabdatoare sa-l asculte, asa cum faceam eu, mereu cu zambetul pe buze, sa nu-l jignesc pe batranel? Copiii de la etajul superior, trebuie sa fie acum mari, sigur nu mai sar in casa dis de dimineata, poate dormi linistit, el, chiriasul. Pe mine ma trezeau pentru ca tropaiau deasupra camerei mele la ore atat de matinale incat abia tineam ochii deschisi. Le spuneam "cangurii". Acum trebuie sa aibe alte preocupari cangurasii mei. Daca m-as putea intoarce in locurile in care am locuit pentru un timp, si as putea aduna acele parti din mine, mi-as putea reconstrui universul, m-as intregii. Dar... nu pot face asta. Sper doar ca cei care viseaza acum intre aceiasi pereti, sa nu-mi striveasca farama de suflet lasata acolo si sa viseze si ei frumos, e pacat sa ramana cioburi, atunci cand vor inchide usa in urma lor. In rest, repet in gand ca sa-mi fie mai usor sa  spun daca va fi nevoie : "ramai sanatoasa cucoana, imi iau geamantanul si plec!"

Pentru a vedea fragmentul, intrati  AICI

Caut loc de parcare . . .

Sunt in impas. Caut loc de parcare pentru . . . ganduri. Am obosit sa le port mereu cu mine, sa le trec la extrabagaje sau sa le dosesc in rucsac atunci cand situatia o impune. Bagajele mele erau mereu motiv de ingrijorare pentru paznici sau controlori, nu stiu de ce dar nasteau suspiciuni dintre cele mai grave.
"Ne puteti spune, ce aveti in bagaje?"
"Ganduri, domnule. Simple ganduri."
"Cum... ganduri? Atat?"
"Da, de ce? Este interzis sa calatoresti cu gandurile la tine? Bruiaza aparatele, strica motoare, incomodeaza calatorii? Sau...vi se pare cumva ca sunt prea multe? Platesc oricat. Si gandurile se cantaresc? Sau pretul variaza in functie de numarul lor, poate in functie de profunzime?"
"Hmm. Nu este interzis dar este periculos. Unele va pot taia respiratia si pot aparea complicatii. Altele va pot umezi ochii si fara o privire clara, va puteti lovi de diverse obiecte. Sunt altele care va distrag atentia de la instruciunile pe care le primiti la imbarcare si astfel, sunteti predispusa la a incalca regulile interne. Altele te fac pur si simplu sa pufnesti in ras, ceea ce ar i-ar face pe unii sa puna la indoiala integritatea dvs. In unele cazuri, puteti reactiona ciudat atunci cand va holbati la cel care va sta langa dvs si s-ar simti jignit. Noi ne respectam toti clientii si nu ar fi o idee buna. Din ce categorie sunt gandurile pe care le duceti in bagaje?"
"Din toate...pardon...daca ati banui...pardon...domnule nu e cazul acum sa... Ale mele sunt dintre cele mai serioase si rafinate..."
"De asta va e teama sa le lasati nesupravegheate... Dar, aveti dreptate, nu e treaba mea. Si... mai sunt unele care impovareaza sufletul atat de mult incat nu vom putea pleca..."
"Adica vreti sa-mi spuneti ca se va aprinde butonul rosu de "gabarit depasit"? Ma faceti sa rad, domnule, imi si imaginez cum va trebui sa le explicati celorlalti calatori motivul amanarii plecarii : stiti, e cineva printre noi care gandeste prea intens..."
"Da, vad ca nu vreti sa luati in serios avertismentul meu, trebuie sa completam un formular. Semnati pe propria raspundere..."
"Declar pe propia raspundere de buna voie si nesilita de...."
"Domnisoara, nu va cer de nevasta, nu e nevoie de asta..."
"Nuuu? Eu credeam ca..."
"Vedeti? Sunt ganduri care va fac sa va pierdeti concentrarea"
"Nu, domnule, nu va permit sa dati vina pe nevinovatele mele ganduri. Farmecul dvs e de vina. Dar, sa revenim. Imi asum intreaga responsabilitate pentru tot ceea s-ar putea intampla, declar ca inteleg riscurile la care ma supun, semnez si gata."
Ei si cand sa plec, unul dintre ganduri tasneste din bagaj, imi pune o piedica si ma lungesc la picioarele domnului in uniforma. El, rade infundat, ma ajuta sa ma ridic si cand credeam ca am scapat, imi spune "V-as da o replica dar eu nu mi-am luat gandurile cu mine. E mai sigur..."
Intr-un moment de o importanta extrem de mare, o situatie care necesita seriozitate, decid sa le ascund intr-un rucsac. Le pun pe cele nastrusnice mai jos, le acopar cu altele mai cuminti si iau atituninea de om serios. La un moment dat, cand credeam ca am reusit sa fac impresie buna, cel mai neastamparat dintre ele se strecoara afara din rucsac, si se urca incet pe umarul meu. Nu l-am simtit dar imi imaginez cum se stramba si ce giumbuslucuri facea, pentru ca dintr-o data fata interlocutorului meu s-a lungit, el s-a albit, a facut un pas in spate si dupa cum ma privea ma simteam cam cum te-ai simti sa nimeresti din greseala intr-un salon dintr-un conac in care doamne stilate in rochii vaporoase beau ceaiul din cesti din cel mai fin portelan, iar tu, imbract in bermude, cu tricoul pe care se vad urme de la tavalitul in iarba, cu mainile murdare de la nuci verzi, vrei sa le saluti politicos dar iti vine si sa casti si sa ragai in acelasi timp. Inutil sa va mai spun ca discutia a esuat lamentabil. Degeaba am incercat sa-i cer socoteala, s-a transormat pe loc in mielusel si a zis cu capul plecat, ca si si cum ar fi resemnat in fata sortii : "Pai, nu tu m-ai nascocit?"
In farmacii de exemplu, te intampina afisul "Interzis accesul cu animale", in magazine de haine e interzis cu inghetata sau mancare in general, pe unele usi scrie interzis persoanelor straine, daca intr-o buna zi ma trezesc la usa unei institutii pe care scrie "Interzis accesul cu ganduri", eu ce ma fac? Ce fac cu ele, ca doar nu am curajul sa le las la usa, imi cunosc destul de bine "marfa" stiu de ce sunt in stare. Deci, caut loc de parcare pentru ganduri. Dar nu e chiar simplu. Trebuie sa fie fara asfalt, sa nu se juleasca prea tare, cu semi umbre pentru ca nu le plac extremele, cu cateva mingi colorate ca sa-si recontruiasca din ele universul, si neaparat imprejmuit ca sa nu se furiseze. A! Si nu vreau sa mi se elibereze tichet pentru ca l-as rataci intr-un sertar iar cand il voi gasi, ma voi ingrozi cand voi vedea cat timp au stat gandurile mele fara mine...

Da-mi un "Like" si-ti jur iubire . . .

FOTO

Mi s-a spus candva, mai in gluma mai in serios, ca nu sunt pe Facebook,  deci nu exist. Am luat-o ca pe o gluma si nu am reactionat in nici un fel. La un moment dat insa, incercand sa dau de urma fostilor mei colegi, mi-am dat seama ca aproape toti s-au ascuns pe FB si, neputand sa le accesez contul in calitatea mea de mare anonim, am fost nevoita sa intru si eu in aceasta lume necunoscuta la acel moment. Nu vreau sa evidentiez aici probleme legate de prieteni virtuali, viata on-line, cauza si efect, avantaje si dezavantaje, dorinta intergrarii intr-un anume grup, singuratate ambalata frumos in iluzia prieteniilor false, izolare sau refulare. E un subiect mult prea complex si nu am chef inca de asemenea dezbateri. Eu nu inteleg insa un lucru. Stiti cu totii cum functioneaza Facebook-ul. Ei, din "prieten in prieten" ajungi la niste persoane pe care fie nu le-ai vazut niciodata, fie, din contra, cu care te intalnesti in fiecare zi, sa zicem...la piata. Nimic rau in asta. Insa, stupoare! Cel cu care te intalnesti in fiecare dimineata e cu totul si cu totul alta pesoana decat cel caruia ii dai cate un "like" cand nu ai chef sa-i lasi un comentariu. Din poze pare muuuuult mai "relaxat" ca sa fiu o adevarata "lady" si sa nu folosesc cuvinte urate. Dar, stati asa ca iar o iau pe aratura... Odata ce a apus moda Hi 5-ului credeam ca si pozele facute in baie cu telefonul mobil au intrat in istorie pentru posteritate. Dar, se pare ca am sperat degeaba. Am gasit si aici persoane care inca vor sa impartaseasca cu noi bucuria schimbarii  faiantei din propia baie. Asta nu e nimic rau pana la urma, despre alt gen de persoane vreau sa vorbesc. De ce oare sa-ti faci poze in diferite pozitii si tinute cat se poate de lejere daca natura nu te-a inzestrat cu un corp potrivit pentru astfel de "sporturi extreme"? Nu vreau sa spun, Doamne fereste, ca daca ai cateva kilograme in plus ar trebui sa te refugiezi in munti sau sa fugi de blitz-uri. Nu, in nici un caz. Dar daca vrei sa-ti afisezi sunculitele care se revarsa din lenjeria muuuult prea mulata, pentru mama, pentru iubitul tau aflat poate, mai departe de tine, pentru matusa din Croncatele, nu ai vrea, pentru binele nostru, al tuturor, sa le afisezi doar pentru ei?Nu crezi ca e mai sexi sa-ti faci profilul privat?  Suntem cu totii de acord ca esti foarte frumoasa, dar te admiram si cand esti imbracata,  nu trebuie sa te joci totusi, cu nervii nostri. Cu ce i-am gresit eu la lume, de in fiecare dimineata cand imi verific contul, pe pagina mea, apare cate o poza din asta? Cu ce, cu ce, cu ce? De ce, de ce , de ce? Si in pat, si pe balcon, si pe pereti, si cu capul in jos, si cu cracii in sus, si in stanga si in dreapta? Te rog, ai mila, apreciez aceste poze atat cat pot eu, dar sincer, nu-mi doresc nimic mai mult de la tine, decat atat cat presupune o relatie de amicitie intre doua persoane de acelasi sex, deci nu-mi voi schima orientarea dupa ce voi binocla ochii a uimire, la aceste capodopere facute in debara. Adica, poti fi frumoasa daca iti cunosti limitele, daca nu, risti sa cunosti penibilul.  Din  motive lesne de inteles, nu voi posta pozele cu pricina, doar un exemplu asemanator.

FOTO

La un pas de a pune punct relatiei . . .

S-a intamplat ieri dimineata. Din senin. Fara nici o explicatie, fara un motiv intemeiat, fara sa ma faca sa inteleg. Cu o seara inainte, totul parea in regula, nici un semn care sa ma duca cu gandul la ceea ce urma sa se intample in zori. Nu mi-a dat nici o clipa senzatia ca ar putea renunta asa usor si atat de repede, nu au fost deci "antecedente" , cel putin nu din partea lui. Am adormit linistita, cu gandul ca ma va trezi asa cum facea de obicei, ca eu il rog, sau mai precis, il oblig sa ma mai lase putin sa lenevesc, iar el, obisnuit cu mofturile mele matinale, sa accepte fara sa protesteze si sa revina mai insistent peste cateve minute. Dar nu s-a intamplat asa. Nici macar nu s-a obosit sa ma anunte ca e timpul sa plec spre serviciu. Cand am deschis ochii el era tacut si atunci am inteles ca undeva, s-a produs o fisura. Am crezut ca se va rezolva repede problema dar, pentru ca eram intr-o oarecare intarziere, am ales sa aman pentru mai tarziu incercarea mea de a  face ceva in acest sens. Se pare ca nu a fost o alegere tocmai buna. Tocmai aceasta amanare l-a redus complet la tacere. Toate eforturile mele ulterioare de a-l face sa-mi dea si cel mai mic semn, au fost zadarnice. Mi-au trecut atunci prin cap o mie de ganduri. Degeaba, nici unul nu ma ajuta sa il fac sa se razgandeasca. Am facut ceea ce am stiut eu ca e bine sa faci in astfel de situatii, am incercat din rasputeri tot ce s-a putut pentru a remedia problema, dar el, nici un semn. Atunci am inteles cat de atasata eram de el, desi, in conditii normale, nu as fi realizat cat imi e de drag. Poate nu l-am apreciat niciodata la adevarata lui valoare, dar acum cand ma gandeam ca va trebui sa-mi iau gandul de la el, mi-am dat seama ca mi-ar fi greu fara. Ciudat, nu as fi crezut asta, nu-i intelegeam pe cei care jurau iubire vesnica unui simplu ....
Am vrut si eu sa cedez, dar tot nu vroiam sa cred ca nu mai e nici o sansa. La un moment dat insa, mi-a venit ideea salvatoare. Imediat dupa gestul acesta, s-a luminat, mi-a urat ceea ce-mi doream eu, si am reluat totul de la momentul din seara precedenta. La cat de bucuroasa am fost atunci cand mi-am dat seama ca si-a revenit, am preferat sa uit ca m-a facut sa-mi stea sufletul in loc si i-am promis tacit ca nu o sa mai fac gesturi brutale in preajma lui, fiind posibil ca acestea sa-l fi adus in timp la aceasta stare. Acum e din nou asa cum trebuie sa fie.
Pentru cei care vor fi vreodata in situatia mea, poate va ajuta concluziile la care am ajuns :
1. Chiar daca intr-un prelungitor se alimenteaza un calculator si doua boxe, nu inseamna ca locul ramas liber e in perfecta stare de functionare.
2. Chiar daca seara telefonul vostru are 2 liniute la baterie, e posibil ca peste noapte sa ramana atat de gol incat nici macar putere sa se aprinda sa nu mai aiba.
3. Daca va bazati doar pe alarma telefonului, aveti multe sanse sa nu ajungeti la timp la serviciu. Eu cred ca imi iau ceas cu cuc :))
4. Acum serios, daca i-am scos bateria, i-am scos cartela, le-am pus la loc, l-am pus in priza si el nici macar un ticait, nu aveam motive sa intru in panica la gandul ca am ramas fara telefon? Mai ales ca niciodata la 2 liniute nu se inchidea asa de tot de tot.
Si daca, asa cum am scris la 1, numai locul ala liber era defect, eu cum sa-mi dau seama?
 Ideea salvatoarea care ne-a readus relatia pe fagasul normal? Am pus incarcatorul in alta priza :)))

Poveste cu un purcelus roz

Se spune ca prostii rad de ce-si aduc aminte, nu? Eu nu ma cenzurez atunci cand vine vorba de autoironie asa ca las zicala sa fie universal valabila si sa se aplice in voie si in cazul meu. Da, si eu mi-am amintit si am ras pentru ca altceva mai bun nu pot face desi, in momentul in care faptele faceau parte din realitate si nu apucasera drumul amintirilor, nu prea puteam rade, din contra! Sa intru incet in subiect. In urma cu putin timp, cineva m-a salutat politicos cu "Buna dimineata!". I-am raspuns din reflex dar, zambetul, ranjetul pe care-l afisa a declansat un mecanism ciudat si omuletii din creierul meu au inceput sa deschida rand pe rand sertarase pe care le vroiam inchise definitiv. Intr-unul din aceste obiecte de mobilier care-mi decoreaza mie interiorul capului, se afla si aceasta amintire care, asa cum spuneam, acum ma face sa rad. Se facea ca era o fiinta bipeda care vietuia in pace si armonie cu alte fiinte, intr-o pestera cu peretii colorati si tavanul suficient de inalt incat sa nu-i lezeze in nici un fel pe cei cu pretentiile mai mari decat posibilitatile. Pestera nu era ca toate pesterile, ca doar si unii oameni din ea se credeau diferiti de toti ceilalti (stiti voi: desteptii tuturor desteptilor, frumosii tuturor frumosilor, minunatii tuturor minunatilor, etc.) Nu existau nici stalactite, nici stalagmite, doar ici colo, particule de gheata cazute de pe umerii unora dintre cei care-si faceau veacul pe acolo. Nimeni nu deranja pe nimeni, toti isi vorbeau calm si frumos, codat uneori, pentru ca am uitat sa va spun, peretii acelei pesteri aveau capacitatea de a capta sunetele intr-un mod ciudat, iar ei, nu vroiau ca zgomotul sa razbata dincolo de zona in care-si exercitau dreptul la munca, la viata si la ce vreti voi. Intr-o zi insa, linistea a fost spulberata, de unul dintre bipezi care a inceput sa protesteze vehement impotriva altui locatar. Si a inceput personajul nostru sa adune toata mocirla din propia-i existenta si sa arunce cu expresii dintre cele mai josnice. Va intrebati, probabil, de ce s-a rasculat personajul. Pentru ca, el, in semi cretinoiditatea lui, credea ca are o importanta atat de mare in viata fiecarui om din pestera incat se credea indreptatit sa stie si cel mai mic detaliu despre ceea ce face fiecare dupa ce paraseste spatiul comun. Trebuia sa i se spuna de cate ori repira pe minut, ce papa, ce bea, ce c.ca fiecare in lipsa lui. Atunci cand cineva a refuzat sa-i ceara ajutorul la spalatul rufelor, alegand sa le spele singur, ferit de curiosi, si a aflat mult mai tarziu decat si-ar fi putut inchipui, a inceput sa tune si sa fulgere si linistea pesterii s-a spulberat. A tarat dupa el si alt biped cretinoid cu care, o scurta  perioada, a construit un mic munte de rahatel, pe care insa l-au imprastiat din greseala tot in zona lor de activitate si atunci s-a facut din nou liniste. A durat putin, pentru ca un alt locatar a fost luat in vizor din cauza ca a uitat sa declare numarul exact al cerealelor consumate la micul dejun. Bipedul isi duce existenta in continuare in pestera printre alte fiinte, carora le zambeste, le furnizeaza vesti legate de vietile vecinilor, pentru ca apoi, cu zambetul pe buze, sa le improaste cu noroi in fata celor despre tocmai a insirat "exclusivitati" legate de viata personala. . .
Recunosc, atunci, a fost un moment in care am avut impresia ca sistemul meu de valori tinde sa se prabuseasca. Nu intelegeam motivele pentru care a ajuns sa nu mai raspunda nici la salut doar pentru ca cineva a preferat sa nu-i dea raportul despre ceea ce isi dorea sa pastreze pentru el. Acea persoana nu a facut si nu va face niciodata parte din viata locatarilor mai mult decat o anume situatie o impune, nu i s-a dat o clipa senzatia ca este considerat prieten  si poate din acest motiv nu-i inteleg nici acum reactia de atunci. Acum cand imi amintesc inteleg ca atunci cand se straduia sa improaste cu noroi avea putin din gratia unui purcelus roz care patineaza pe muzica lui Chopin si inevitabil, ma pufneste rasul. Timpul a trecut, acum ne comportam ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic pentru ca el considera  probabil, ca a procedat normal, iar eu am preferat sa uit, pentru  bunul mers al motoarelor care mai incalzesc atmosfera din pestera. De fapt, nici nu mai conteaza. Doar din cand in cand omuletii mei isi scot dintisorii si scriu pe un blog amarat despre porci roz si bipezi semi cretini.
Dar oare ce m-a facut sa scriu asta? A, da! Acum cand m-a salutat am realizat ca semana exact cu cel din poza de mai jos

P.S Aceasta este o poveste si va rog s-o tratati ca atare. Iar pentru cei care vor sa lase comentarii, inainte de a va multumi,  va spun doar sa nu incepeti cu "inseamna ca nu te merita,  nu trebuie sa suferi, lasa-l sa se duca dra...", pentru ca nu e cazul! Asa cum am scris mai sus, vietuim impreuna numai in pestera, si asta nu depinde de noi. Despre ce a fost, este sau va fi in afara acestei pesteri, nu voi scrie aici, sau daca o voi face, cu siguranta nu pe tonul acesta de om care nu a dormit suficient si nu are chef sa se apuce de munca!

Nuxe Huile Prodigieuse.Review

Scriam in urma cu ceva timp AICI despre acest ulei despre care am aflat de pe blogul "patronat" atat de frumos de LILI. M-am documentat apoi de la SURSA PRINCIPALA si uite asa am ajuns sa mi-l doresc si eu. Am scris, am confirmat, am primit raspuns si am asteptat... Auzisem eu ca Mihaela e tare darnica dar sincer nu speram sa-l primesc. Au fost ceva peripetii cu coletul dar mare mi-a fost mirarea cand, cu foarte putin timp inainte de Revelion, mi-a sunat un domn la usa si mi-a dat pachetul.
In primul moment m-a atras mirosul. Nici puternic, nici abia sesizabil, nici dulceag, nici intepator, adica exact pe placul meu. Ma duce cu gandul la o "sedinta" de aromatherapy de cate ori deschid sticluta. L-am folosit si in masca de par, si in masca de fata, si cu lotiune de corp, dar, cel mai mult, pe fata, amestecat cu crema (dimineata si seara). Ei bine, acum nu ma lasa sufletul sa-l pun in par sau sa-l amestec cu crema de corp pentru ca incepe sa se goleasca sticluta si imi face prea bine la ten. :) Imi lasa pielea catifelata, o simt hidratata si relaxata. Pun putin ulei in palma, crema, si gata "tratamentul" meu. Sunt foarte multumita de el si ma bucur ca din cate am citit tot Aici se gaseste in unele farmacii. Multumesc tare mult, Mihaela!!!

Hai Joiană la botez. . .

Imi pare rau dar nu ma pot abtine! S-a incheiat o zi de o importanta deosebita pentru cei, din ce in ce mai putini, care inteleg cu adevarat. In fiecare an in aceasta zi, sau in oricare alta in care se aduna buluc credinciosii la cele sfinte, avem parte de un spectacol frate cu circul de cea mai proasta calitate. Dar, sa le luam pe rand. Am ascultat o stire despre un popa dintr-un sat din vecini care, asa cum e obiceiul din strabuni, de Boboteaza, arunca cu apa sfintita peste tot in ograda. Ei, si cum canta el de zor, ajunge si la animalele din dotare. Si ce imi e dat sa aud? "In Iordan Botezandu-Te, Tu, Doamne, stai Dana, stai, inchinareaaa...." What? Tinand cont de faptul ca era acompaniat de un latrat, de un neghezat si de multe behaituri si muuugituri, in mintea mea s-au nascut brusc doua ganduri razlete : daca nu cumva e vorba de un remix (dar, popa nu zicea yooo man, si stiam ca pacatuiesc asa ca pe asta l-am abandonat repede) si evident, gandul care ma macina si acum "cine este Dana?". Adica tare as vrea sa stiu care dintre dobitoacele alui mai de sama om in sat raspunde la numele de Dana. Sa fie iapa, una dintre miori, vaca, poate cainele? Rate si curci nu am auzit pe fundal, deci nu ma incurc cu astfel de detalii. Din motive independente de vointa mea nu va pot pune inregistrarea, dar merita macar o data in viata sa auziti asa ceva, oricum stiu ca aveti imaginatie bogata si puteti intregi in minte tabloul, fiecare animal "urland" pe limba lui, un popa cantand si apogeul atins de Dana.
Buuuun. Stirea continua cu oamenii care au stat oreee bune la coada ca sa ajunga la apa sfintita. Unul dintre ei este intrebat ce va face cu ea, la ce foloseste aceasta apa si ce semnificatie are. Raspunsul m-a lasat perplex, adica a oferit atatea explicatii stiintifice incat eu nu am inteles nimic, dar va las pe voi sa-mi spuneti "pai, da, adica este ceva asa, cum sa va spun io, sigur, o folosim, e... amelioreaza ca sa zic asa". Bineeeee tataieee! Adica habar nu ai pentru ce stai in frig, pentru ce induri toate coatele in spate, dar esti de apreciat ca vrei sa ne egzplici ca sa spun asa. Oare oamenii astia care se calca in picioare, imping copii, batrani, femei gravide sa ajunga mai repede la butoi, injura, tipa, dupa ce pun mana pe fosta sticla de cola sau de bere, actuala sticla cu Agheazma, brusc devin usa de Biserica? Brusc ii iubeste Dumnezeu mai mult? Asa, fara nimic? Acum injur, calc pe cap o babuta, ajung in fata, iau sticla si se face lumina in jurul meu? Imi amintesc de o alta stire de pe un post national, tot in ziua de Boboteaza, in care o femeie este intrebata pe la orele amiezii "sunteti aici de azi dimineata, nu ati inghetat de frig?" Femeia, care nu mai razbea sa-si faca cruci, raspunde "da cum dracu sa nu inghet...". Numai mie mi se pare ca s-a cam pierdut Esenta?

Florin Chilian - Ca-n viata

Un alt inceput. . .

Se presupune ca, fiind prima postare din acest an, ar trebui sa scriu ceva inteligent, nu? NU! Am trecut cu bine peste perioada in care si vanzatoarea din colt parea interesata mai degraba de ce ti-a adus Mosu' decat de ceea ce vroiai sa cumperi. Au venit apoi acele cateva zile in care "Ce faci de rev?" razbatea ametitor din toate partile, aveam impresia ca pana si in zgomotul produs de frigider deslusesc acesta intrebare stupida. In aceasta perioada primesti telefoane de la persoane cu care nu ai mai vorbit de un an :"Aloo, vai draga, ce mai faci nu mai stiam nimic de tine, esti bine?" "Da, multu...", "Auzi, tu ce faci de Rev, eu sunt disperata", "Pai eu o sa...", "Da, draga, eu trebuia sa merg la Viena, dar pana la urma m-am decis sa il fac in Poiana Brasov, e mai cool asa. Dar parca tot mai bine era in Viena, tu ce zici?" "Eu cred ca...", "Tu unde ai zis ca mergi, parca te-am intrerupt", "Eu ziceam ca merg...", "Auzi, hai ca mai vorbim, am un apel in asteptare de la o tipa care mi-a gasit modelul pentru rochie. Pupici draga". Si o sa mai sune exact in 30 decembrie sa-mi spuna unde va merge de "rev", de parca fix de grija asta nu mai face pamantul miscarea de rotatie, dar totusi fara astfel de oameni, lumea ar fi mai trista, nu-i asa? Apoi mesajele care incep cu "fie ca..." aceleasi mesaje primite de 50 de ori de la persoane diferite, mesaje trimise de Mimi semnate Gigi ca e mai simplu sa dai "forward", mesaje in versuri, clopotei, pahare, crengute de brad, ingeri care canta, copii care se bucura. Nu stiu de ce atata agitatie in jur, in fond totul se reduce la mancat, baut, pupat, baut, dansat, mancat, baut, doar ordinea se schimba putin si iar baut si iar mancat si gata anu'. Un an nou, o intrebare si mai stupida decat cea referitoare la cum iti petreci revelionul "Ce planuri ai pentru 2011?" Soc! De asta o sa scapam abia prin martie, cand lumea va deveni brusc interesata de ce martisor ai primit, apoi ce faci de Paste, apoi ce ti-a adus Iepurasul, apoi unde pleci in concediu, siii, daaaa, din nou ce faci de revelion? Eu am multe planuri pentru 2011. In primul rand sa stopez incalzirea globala, apoi sa salvez balenele, sa incetinesc imbatranirea la animalele aflate pe cale de disparitie, sa-l bat pe Obama la 66, sa le fac pe cele doua Corei sa se impace, sa-l conving pe Base sa plece vreo 75 de ani intr-o croaziera si, daca ramane timp, sa beau o tuica fiarta cu Bill Gates. E in regula? A pus vreun avion frana ca sa fie pilotul atent la planurile mele?
Sigur ca fiecare isi face bilantul si are planuri, insa de ce sa le intindem pe un an intreg? De ce asteptam 31.12 pentru a vedea unde am gresit si ce nu a mers pentru a trage frana de mana si a incerca sa reparam ceva? Stiti ca se spune ca daca vrei sa-L faci pe Dumnezeu sa rada, ii spui planurile tale de viitor. E drept planuri am si eu si da, e Cineva care mi le cunoaste dar sigur persoanele care-si fac un obicei din a intreba asta nu sunt cu adevarat interesate. Va doresc un an asa cum ati visat! Sa fiti sanatosi, dragii mei. Eu nu stiu ce fac sau ce vreau sa fac peste 2 luni, stiu ca acum, vreau sa ascult pe repeat melodia de mai jos, si sa o pot fredona zambindu-i cel putin pana ... . La multi ani, prieteni dragi!
Era sa uit, ce faceti de revelionul 2015? :))

Acorduri pentru suflet. . .

De aceasta data cuvintele palesc in fata unui oftat mirat. Acum nu o sa spun nimic, va rog doar sa ascultati cu sufletul si sa priviti cu ochii stersi de indoieli :

Draga Miruna

Avertisment : aceasta postare contine un limbaj care i-ar face pe unii sa-si dea ochii peste cap si s-ar putea sa ramana asa. Mai bine evitam aceste neplaceri si daca ne consideram prea fragili, ne limitam doar la a asculta melodia. Dati play si cititi:

Candva, o anume Miruna a fost iubita sincer, curat si frumos. S-a destramat iubirea dar el, romantic, nebun si singur, isi dorea sa-i pastreze amintirea parfumului lasat pe o banala camasa de noapte. Frumos, nu? Ei bine, acea Miruna a imbatranit, camasa e acum roasa de molii, el saracul, poate isi inneaca amarul intr-o bodega de la marginea orasului, sau poate, plange pe o alta camasa de noapte. Timpurile s-au schimbat, o alta Miruna si-a facut aparitia in peisaj si s-a facut si ea iubita. Si acea poveste s-a incheiat numai ca junele a ales un alt mod de a-si plange dragostea ranita : (citez din Dilema Veche) "La metrou, un tip care-mi ajungea pînă la umăr scria fix sub nasul meu un SMS. Ar fi trebuit să închid ochii ca să-i respect intimitatea, dar n-am putut. Şi am citit aşa: „Să îţi fut, dragă Miruna, Cristosul mortilor mă-tii“. Un întreg roman rus într-un singur SMS. Respectele mele. (L. V.)" Am incheiat citatul.
Stimabila Miruna, este de apreciat faptul ca cel pe care l-ai lasat sa te iubeasca injura corect din punct de vedere gramatical ceea ce inseamna ca ai si tu onoarea ta, fapt ce ma determina sa te felicit. Dar acum fie vorba intre noi, nu era de preferat unul ca cel din prima poveste? Dadeai si tu o carpa si scapai? Oricum draga mea Miruna, bravo fa, l-ai ales pe spranceana. Iti doresc totusi ca urmatorul print din viata ta sa-si doreasca ceva de la tine, si sa-ti lase mama in pace. . .

Colindam a paguba...

Avertisment : Pentru cei care nu au simtul umorului, sau pur si simplu s-au trezit cu fata la cearceaf, sfatul meu este sa nu citeasca mai jos pentru ca sigur se vor enerva si nu-mi permit sa lezez integritatea nimanui.

Am pus mai jos o piesa care a picat la tzanc, m-a uns pe suflet cum se spune prin urbe. Puneti-ma la zid si impuscati-ma pentru acest moment de sinceritate dar nu pot altfel. Am fost la concertul de colinde a lui Stefan Hrusca. M-am plictisit ingrozitor!!! La un moment dat am iesit din sala(eram pe scaunul de langa usa deci nu-mi veniti cu texte ca i-am deranjat pe platitorii de bilete), am revenit, m-am foit, m-am rasfoit, ma uitam la ceas din minut in minut (ce urat din partea mea, nu?). Daca dadeam si banii pe bilet cred ca ajungeam sa "trag in pianist".  Acum o sa ma intrebati, pe buna dreptate, cine m-a pus sa merg. As spune, vorba batranilor, ca dr**ul m-a pus, dar nu-i frumos. In primul rand, sa zicem meseria, apoi curiozitatea si nevoia de a asculta ceva frumos. Mie imi place Hrusca de mor dar am ajuns la concluzia ca in nici un caz cand colinda. E deja prea mult. Incepand cu luna noiembrie deschid televizorul - Hrusca, radioul -Hrusca, le inchid si aud de la vecini Hrusca, in magazine Hrusca, in masini la semafor Hrusca mixat de Guta, dar asta-i alta discutie, deschid frigiderul... nu e Hrusca ascuns acolo stati linistiti, dar brusc imi amintesc  de "si ne da un colacut...ca s-o crapat covata..." cine canta asta? Hruscaaaa! Ei, nu-i prea mult? Ani la rand in preajma Craciunului ascultam Hrusca pana la refuz si uite, am ajuns sa nu mai suport nici un "ler" pe acordurile lui. Si inca ceva, ca sa fac cumva legatura cu piesa si sa va las sa va vedeti de treaba, cu o gramada de facturi scadente, cu "gheata la mal" adica in calorifere, cu banci care te suna nu sa-ti ureze ceva de bine, ci de mama in cel mai bun caz, cu frigider care arata ca nou, adica gol, vine si Hrusca si incepe  "deschide usa crestine ... si ne da un colacut", nu-ti vine sa pui cainii pe el? Poate la anu' vine  cu varianta "deschide sa iti  dau" si atunci imi schimb si eu parerea :)) Lasand gluma la o parte, baietii astia au un umor atat de fin si un mod de a intoarce cutitul in rana fara sa simti, incat nu ai cum sa nu-i asculti cu drag mai ales cand incearca sa colinde. Si nu-si bate nimeni joc de Hrusca aici, daaa?

Giveaway Prodigieuse - special pentru bloggerite

Sunt multi oameni interesanti in online, oameni de care ai multe de invatat, oameni haiosi care te incanta sau a caror randuri te relaxeaza. Dar oameni atat de darnici ca Mihaela mai rar iti e dat sa gasesti, mai ales printre bloggeri. Ii citesc blogul cu drag si interes pentru ca acolo gesesc sfaturi utile oricarei fete, femei, doamne, domnisoare, cum vreti voi. Daca pana acum m-am multumit doar cu cititul, notatul si aplicatul, acum am decis sa trec la fapte marete. Darnica, dupa cum spuneam ea ne propune AICI un cadou pe care sincer nu vreau sa-l ratez. Cam despre asta e vorba :

EFICIENT PRIN NATURA

Huile Prodigieuse este un ulei uscat cu o formula unica ce imbina eficienta plantelor prin concentratia unica de 30% uleiuri si vitamina E , pentru a hrani , repara si infrumuseta fata , corpul si parul printrun singur gest .


BENEFICII PRETIOASE PENTRU TENUL TAU

Fata sunt corpul sunt moi si catifelate . Parul este suplu , lucios si plin de volum .

INGREDIENTELE ACTIVE

Acest ulei va ofera un cocktail unic de 6 Uleiuri pretioase extrase din plante ( Limba mielului , St,Jonhnswort , migdale dulci , camelia , nuci de padure , nuci de macadamia ) pentru o piele catifelata , un par matasos si un aspect imbunatatit al vergeturilor .

Este un ulei potrivit pentru toate tipurile de piele si par , indiferent de varsta ( de la 36 luni in sus ) .

Beauty TIPS
Amestecati o picatura de Huile Prodigieuse cu fondul de ten : acesta va aluneca lin pe fata dumneavoastra si va da un aspect impecabil .

Puneti cateva picaturi in palma si masati parul pentru a obtine un efect de par natural cat mai sanatos .

Turnati cateva picaturi de Huile Prodigieuse in baie pentru un moment Spa unic .
Ritualul meu de beauty
Amestec in palma cateva picaturi de Huile Prodigieuse cu crema de zi cu zi ... totul se multiplica , mai putin ridurile fine senzatia de ten obosit . Imi dau din abundenta cu Huile Prodigieuse pe picioare apoi le infasor in ciolofan de bucatarie si stau asa cat pot => picioare ca de bebelus ( ADIO picioare crapate si uscate ) . PUR SI SIMPLU ... IL ADOR . Este produsul meu esential din trusa de frumusete , fata , par , corp este potrivit pentru orice nevoie de beauty .... am sa il personalizez si am sa spun : HE PUTS A SMILE ON MY FACE ... veti vedea DE CE .

Intarti pe blogul ei, gasiti multe surprize, iar mie va rog sa-mi tineti pumnii sa il pot testa!

Off, "balbatii" astia...

Dragii mei barbati, e clar, demonstrat stiintific ca noi venim de pe o planeta diferita de a voastra, e drept, a noastra e putin mai aproape de Soare dar asta nu trebuie sa va complexeze, avem suficiente rezerve de gheata atunci cand situatia o impune. Da, stim ca uneori va straduiti sa ne dati impresia ca toti aveti acelasi material genetic, reactionati la unison in anumite situatii de viata, in momentele cele mai importante pentru noi (chiar si daca pentru noi un episod din "iubirea pentru cocostarcul meu" vizionat in doi e un moment solemn). Ne-am consolat cu gandul ca e greu sa tineti minte cu ce eram imbracate la prima intalnire, e imposibil sa va amintiti ziua aniversarii noastre, vi se pare un calvar sa ne urmariti ritalurile de seara de dupa dus cand pierdeti sirul numarand cremele si lotiunile la care apelam sperand sa ramanem vesnic sclipitoare pentru voi. Uitati mai mereu sa ne apreciati calitatile de gospodine cand va asteptam cu cina (e chiar imposibil sa spuneti "iubita, painea cu gem a fost mirifica"???). Va dati ochii peste cap de parca v-a lovit pe toti orbu' gainii cand ne invartim in oglinda si vociferam ca am pus 350 de grame pe noi. Nici dupa secole de astfel de scene nu ati inteles ca noi de fapt nu credem asta dar asteptam sa ne spuneti voi ca suntem trase prin inel sau ca voi tot ne vedeti frumoase si asa, cu ceva sunculite pe solduri? In timp ce noi rascolim in supermarket rafturile cu produse lactate cautand iaurtul "acela" cu minus 10% grasime, pe voi brusc va suna "gigel" ca are probleme cu calculatorul si trebuie urgent sa fugiti sa rezolvati situatia, ca viitorul lui "gigel" sta in mainile voastre dibace. Daca sufletul ne dicteaza ca trebuie sa va povestim  exact in timpul meciului Romania - Coasta de Azur (asta in ce divizie e? :))) ) despre colega de birou (Cici) care s-a certat cu colega de palier, de ce a doua zi enumerati toti sfintii ca voi nu stiti cine-i Cici? Sa stiti ca atunci cand deschideti dulapul, niciodata camasa, pijamaua sau sosetele nu o sa va strige pe nume. Daca in fiecare seara si dimineata stati ca puisorii in cuib asteptand papica si va uitati lung spre hainele asezate frumos, nu o sa va cada in brate ceea ce cautati. "Iubiiitttaaaaa, nu mi-ai vazut pantalonii, aseara i-am pus aici". Ba da dragul meu, azi noapte i-am luat si am facut perdele din ei...Nu va punem la indoiala inteligenta, din contra, daca ne-ati ales pe noi e de la sine inteles ca excelati la acest capitol, dar de ce mama naibii nu va folositi de banalul "citit" si atunci cand faceti baie? Dupa ce iesiti de la dus, ca niste mielusei, veniti la noi "auzi, draga mea, ce e ala din sticla verde ca m-am spalat cu el dar miroase putin ciudat?". E Domestos draga, dar stai linistit omoara microbii si din cele mai ascunse locuri... Dar noi tot va iubim chiar daca nu intelegem de ce atunci cand va vin prietenii in vizita va stanjenesc apelativele noastre pline de dragoste si mai ales respect : "gandacel, motanel, iubirica, shonshonel". In fine, cu "cele doua cuvinte" ce aveti? E chiar atat de greu? Hai, inchideti ochii si spuneti repede, va promit ca nu patiti nimic, decat ca, daca ne place va trebui sa dezvoltati si atunci mi-e mila de voi, dar merita sa riscati macar o data, gasim noi pe urma butonul de "repeat". Dar sa stiti ca daca vi le spunem noi si voi spuneti "si eu ", nu se pune. Hai, domnilor curaj!
Dragele mele, priviti si va minunati ce fete traumatizate au bietii de ei pusi in fata celor doua cuvinte, nu-i asa ca merita "giugiuliti"? Par asa inocenti si neajutorati de parca-ti vine sa uiti tot si sa le faci o portie de cartofi prajiti :)